Astăzi e prima zi de primăvară și simbolul acestei minunate prevestiri este mărțișorul. Mărțișorul este un mic obiect de podoabă împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. În această zi primim mărțișoare și le purtăm pe durata lunii martie ca semn al sosirii primăverii.

Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Asociația Tineretul ONU – Filiala Iași vă aduce și flori, și mărțișoare, dar cel mai important vă deschide ușa către Olimpiada ONU care astăzi plasează în calendarul său prima zi de înscrieri.

Dacă ești din județul Suceava, Botoșani, Iași, Bacău sau Vaslui tot ce trebuie să faci este să răspunzi la următoarele întrebări:

  1. Ce reprezintă ONU?
  2. Care sunt direcțiile spre care se îndreaptă activitatea ONU la nivel mondial?
  3. Identificarea soluțiilor la probleme sociale actuale (război civil, foamete, educație, sărăcie, dreptul omului etc.)

Răspunsul lor te va duce direct în următoarea etapă sau nu, totul depinde de tine!

Așteptăm un e-mail din partea ta pe adresa iasi@unyouth.ro începând cu 01.03.2014 până pe 18.03.2014 cu mențiunea la subiect „ participant Olimpiada ONU” și specificarea datelor personale precum nume, prenume, vârsta, clasa și liceul din care faci parte, orașul și județul în care locuiești.

Apoi atașează lucrarea ta finală și de restul ne ocupăm noi!

Pentru informații suplimentare sau alte întrebări te rugăm să contactezi unul din următorii coordonatori:

Louana Popovici – popovici.louana@unyouth.ro

Ștefan Fantu – stefan.fantu@unyouth.ro

Ideea ta poate schimba comunitatea în care locuiești, implică-te!

Autor: Alexandra Coica

Facebooklinkedinby feather